marți, 4 iunie 2013

Educarea psihomotorie a copilului cu sindrom Down

     Ca orice alt copil, copilul cu Sindromul Down are o nevoie naturala de miscare. Dezvoltarea capacitatii motorii a copiilor cu sindromul Down este caracterizata de probleme specifice, de aceea, acesti copii ne indeamna sa profitam de potentialul pe care il au si sa dezvoltam pentru ei o forma adaptata a capacitatii motorii. Acest comportament specific este caracterizat de anumite functionalitati limitate care apar in comportamentul motor si sunt deseori asociate cu retard mintal sever.
     O caracterizare generala a psihomotricitatii la deficientul mintal indica urmatoarele aspecte: lipsa de coordonare a miscarilor segmentelor corpului, lipsa de coordonare oculo-motorie; capacitatea fizica diminuata, fapt care se repercuteaza asupra calitatii miscarilor (precizie, forta, viteza, rezistenta etc.); dificultati in coordonarea activitatii motorii prin intermediul limbajului; greutati in manipularea obiectelor simple si a aparaturii, in valorificarea miscarilor insusite in invatarea altora; dificultatea sau imposibilitatea comunicarii de atitudini, sentimente, si emotii prin gesturi adecvate; ritmul si controlul respiratiei deficitare. Dezvoltarea si organizarea motorie generala este mai slaba la majoritatea dificientilor mintali, cei mai multi dintre acestia fiind hiperkinetice de asemenea, deficitul motor asociat deficientei mintale are o influenta negativa in organizarea psihica, creand dificultati in ceea ce priveste coordonarea miscarilor.
     Acesti copii au un profil ce evidentiaza un nivel particular al devoltarii motorii, deoarece ei prezinta o intarziere in atingerea sabloanelor motorii, astfel apare o secventa diferita de insusire a deprinderilor motrice de baza, dar daca tipul de asistenta acordat este potrivit si personalizat, dupa o perioada de timp viata persoanei cu retard mintal se va imbunatati.
     Parintii copiilor cu Sindromul Down apeleaza la ajutorul unui kinetoterapeut in faza primilor ani de viata, ceea ce constituie un aspect foarte important in viitoarea integrare a copilului in societate. Unul dintre motive este acela ca dezvoltarea motorie a acestor copii difera substantial de cea a unui copil fara dizabilitati, astfel stimularea precoce s-a dovedit a avea efecte pozitive.
      Actul terapeutic trebuie sa aiba in vedere varsta cronologica si biologica a copilului, terapeutul trebuie sa se adapteze si sa-si modifice conduita de predare in functie de stadiul de dezvoltare neuromotorie a acestuia, pentru a sti sa-i ceara copilului executarea unor miscari si adaptarea unor posturi compatibile cu posibilitatile sale reale.
     Pentru un elev cu Sindrom Down invatarea unei deprinderi motrice este un proces complex si indelungat care necesita uneori, in functie de deprinderea respectiva si de nivelul de expertiza ce se doreste a fi atins, ani de zile de antrenament si de practica cu un feed-back permanent intre educator si educat, iar cel mai important aspect, raportul didactic trebuie sa fie focalizat pe formarea de competente, practic acestor copii le trebuie induse capacitatii atat fizice cat si psihice, capacitati vitale vietii in societate.
      In educarea acestor copii un rol vital il joaca Kinetoterapia. Instituirea acesteia intr-o faza precoce a dezvoltarii contribuie semnificativ la cresterea gradului de independenta si autoservire.
     Programul kinetic al acestor copii trebuie sa aiba in vedere: stimularea dezvoltarii motorii, cresterea tonusului muscular, educarea stimularii functiei de echilibru si coordonare; stimularea sensibilitatii proprioceptive si crearea unei atitudini corecte; prevenirea si combaterea atitudinilor deficiente care se instaleaza datorita hipoteniei musculare si a laxitatii articulare: lordoza lombara, scolioza, picior plat, etc.
     Pt dezvoltarea psihomotrie se utilizeaza masajul, conceptul lui Bobath, metoda educarii terapeutice.
     Masajul folosit in scopuri terapeutice amelioreaza hipotonia musculara care este prezenta in cazul acestei afectiuni corectand totodata si anumite deficiente fizice. Acest masaj se aplica tuturor copiilor inainte de inceperea sedintelor de terapie. Parintii trebuie, la randul lor, sa fie instruiti in vederea efectuarii masajului la domiciliu.
     Conceptul Bobath considera ca la baza tratamentului sta inhibitia miscarilor anormale si facilitarea miscarilor normale voluntare. Acest concept utilizeaza miscarea pasiva: ea are rolul de a invata copilul cu miscarea  normala, imprima senzatiile executarii acesteia si reuseste sa educe copilul sa coordoneze contractia si relaxarea reciproca a agonistilor si a antagonistilor, mobilizeaza articulatiile, marind bogatia de informatii prin excitarea  proprioceptiei peri si intraarticulare si mentine troficitatea articulara.
     Atitudinea corpului este considerata ca o rezultanta a raportului intre forta musculara si forta gravitationala  si se realizeaza prin  contractii musculare izotonice  si izometrice. De la nastere si pe tot parcursul vietii, sistemul nervos, pe cale senzitivo-motorie, trebuie sa creeze atitudini diferite in concordanta cu forta gravitationala. Acest lucru este realizat prin facilitarea integrarii reactiilor superioare de ridicare, redresare si echilibru in secventa dezvoltarii lor prin stimularea unor miscari de raspuns spontan si controlat. Astfel, la sugari, reactiile de redresare apar atunci cand incep sa-si mentina capul, invata sa se rostogoleasca, sa se tarasca. Tehnicile si posturile din cadrul conceptului Bobath urmaresc tocmai acest lucru: sa formeze reflexe de redresare si indreptare, verticalizarea luptand permanent contra gravitatiei.
     Programul kinetic va urmari dezvoltarea neuromotorie a copilului normal: postura păpușii, rostogolirea, târârea, ridicarea în șezând, patrupedia, mersul pe genunchi, ortostatismul și mersul. Daca in cazul copilului cu dezvoltare neuromotire normala se poate vorbi despre lipsa uneia dintre etapele dezvoltarii neuromotorii, la copilul cu retard programul kinetic impune parcurgerea tuturor etapelor.
     Metoda educarii terapeutice cuprinde un ansamblu de tehnici specifice fiecarui copil care pot dezvolta motricitatea functionala, utilizand la maximum potentialul motor cerebral. Din punct de vedere educativ se utilizeaza perceptiile gnozice si senzoriale pentru a corecta activitatea gestuala. Asocierea celor doi termeni, educare si terapie, este justificata prin invatarea unor actiuni motorii specifice, automate sau voluntare, care modifica postura copilului, simulta cu tehnici de corectare sau recuperare a tulburarulor determinate de hipotonia musculara sau lipsa unui control nervos superior.
     Pentru un stil de viata activ, ce se traduce intr-o buna stare de sanatate, capacitate de efort, risc scazut de imbatranire se intervine cu activitati destinate imbunatatirii nivelului de fitness. Astfel, pe langa metodele kintetice enumerate se va interveni si cu exercitii care vor fi strict personalizate: pentru mobilitate - obiectivul principal vizeaza imbunatatirea functionala a miscarii; pentru forta - exercitii fara restrictii, dar echilibrate; pentru rezistenta cardiovasculara si compozitie corporala - activitati care angreneaza corpul integral in miscare. De asemenea, pentru individualizarea pregatirii, se urmareste combinarea ma multor tehnici de lucru, astfel: lucrul in echipa, lucrul cu insotitori si lucrul independent.
     Pe parcursul terapiei, copilul cu dizabilitate trebuie sa fie incurajat si sustinut in actiunile sale, in scopul de a-i intari convingerea ca poate fi la fel de bun ca un copil normal. Astfel, printr-o atitudine constanta de valorizare, isi poate construi o stima de sine la nivel pozitiv, cu efecte majore in procesul dezvoltarii, adaptarii si integrarii sale in societate.
     O alta perspectiva importanta in contextul integrarii sociale o reprezinta abordarea preventiva. Aceasta conceptie subliniaza efectele benefice ale miscarii si activitatilor fizice asupra mentinerii si imbunatatirii starii de sanatate. Contactele dintre copiii normali si cei cu dizabilitati stimuleaza puternic integrarea lor. De aceea scolarizarea trebuie asigurata, pe cat posibil in mediul scolar obisnuit facand apel la asistenta si la alte mijloace de sustinere indinspensabile.
     Se impune actionarea asupra comportamentelor tinta, care se regasesc in structura activitatilor zilnice si care fac obiectul proceselor de (re)invatare, recuperare, corectare si integrare astfel: locomotie - mers, urcarea scarilor, alergare, dans etc; transport - utilizarea mijloacelor de transport in comun; deprinderi de igiena personala si autoservire - spalare, pieptanare, imbracare, dezbracare, legarea sireturilor etc; deprinderi de alimentare - utilizarea tacamurilor si a veselei, ingestia alimentelor si a lichidelor, medicatiei etc.; controlul mediului-aprinderea, stingerea luminii, utilizarea televizorului etc; deprinderi de comunicare - vorbire, scriere, utilizarea telefonului etc.; deprinderi asociate practicarii exercitiilor fizice (de timp liber si in forme organizate) - deprinderi motrice sportive, de orientare in natura; deprinderi casnice - curatenie, pregatirea mesei.
     Participarea persoanelor cu deficienta mintala la activitati de educatie fizica si sport sau timp liber ofera acestora ocazia experimentarii unor situatii de viata inedite, obtinerea unui grad sporit de autonomie, accesul la noi activitati culturale ce favorizeaza integrarea sociala.
     Experienta a aratat ca Kinetoterapia si practicarea exercitiilor fizice nu acopera complet nevoile unui copil cu Sindrom Down. Nici o terapie nu poate inlocui grija si suportul pe care o familie il ofera. De asemenea societatea are un rol important. Este de datoria fiecaruia sa ii ajutam sa se integreze in lumea noastra, deseori nepregatita pentru a le accepta si intelege nevoile.

 
Biblografie
1. M. Cordun, I. Lador, E. Căciulan, R. Gheorma, D. Stanca, Kinetoterapia la copilul cu sindrom Down, Revista de Kinetoterapie nr. 17, Ed. Universitatii din Oradea, 2006.
2. L. Popescu, R. Popescu, Comunicarea in invatarea deprinderilor motrice, ANEFS, Bucuresti.
3. A. Fozza, A. Geambașu, Elemente de stimulare in cazul unui copil cu sindrom Down, Sesiunea anuala de referate si comunicari stiintifice 9-10 martie, Bucuresti, 2000.
4. Vasilescu, Dumitru, Teza de doctorat:Strategii de instruire specifice culturii fizice si sportului utilizate in vederea integrarii sociale a persoanelor cu sindrom Down, ANEFS, Bucuresti, 2009
5. Vasilescu, Dumitru, Integrarea sociala a copiilor cu sindrom Down, Conferinta stiintifica nationala, specifica activitatilor corporale in invatamantul universitar, Ed. Printech, Bucuresti, 2007.
Articol de Adrian Ghivnici

Niciun comentariu: